Scene cutremurătoare într-un centru de îngrijire din judeţul Vâlcea. Un bătrân de 83 de ani a fost snopit în bătaie chiar de un angajat al centrului. Bătrânul este în scaunul rulant, cu un picior amputat şi nu a avut cum să se apere.
“A turnat toată cana cu apă pe mine. S-a pus cu pumnii pe mine şi mi-a dat cu coada măturii în cap. A luat mătura, am zis că se duce să ducă mătura cuiva, degeaba. S-a pus cu pumnii pe mine”, spune bătrânul. Şi chiar dacă a snopit în bătaie un bătrân fără apărare, îngrijitorul a rămas în centru. El s-a ales doar cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni.
Pe lângă suspiciunile privind existenţa imaginilor, directorul a avut o poveste halucinantă. Chiar bolnavul, din scaunul cu rotile, ar fi început scandalul, iar angajatul doar s-ar fi apărat. Episodul violent s-ar putea lăsa chiar şi demiteri.
“Cei care răspund de activitatea de la Lădeşti vor răspunde în condiţiile legii inclusiv cu funcţia Este regretabil şi revoltător ce s-a întâmplat acolo şi nu voi tolera în niciun fel astfel de comportamente”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedinte CJ Vâlcea, în subordinea căruia se află centrul . Bătrânul, aflat în centrul din Lădeşti de aproape şapte ani, a rămas cu cicatrici pe faţă şi pe mâna dreaptă.
Elena Ailuţoaei